Accident grav pe DN 15D. O femeie a fost descarcerată
Seara trecută, pompierii au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe DN 15D la ieșirea din municipiul Piatra-Neamț.
„La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț (o autospecială complexă pentru intervenție și o ambulanță SMURD) și SAJ (o ambulanță cu medic).
Un autoturism în care se aflau două persoane a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat în albia pârâului Potocina.
Un bărbat de 75 de ani, pasager în autoturism, a fost evacuat din autoturism de către participanții la trafic. Pompierii au descarcerat o femeie de 73 de ani din interiorul autoturismului.
Cele două victime au fost preluate de echipajele SMURD și SAJ și ulterior transportate la spital.
Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și scoaterea autoturismului din albia pârâului”, a transmis ISU Neamț.