Societate

Crede că ar trebui redus numărul de subprefecți, viceprimari și vicepreședinți CJ

Fostul prefect al județului Gorj, Iulian Popescu, președintele PNL Târgu-Jiu crede că ar trebui redus numărul de subprefecți, viceprimari și vicepreședinți de Consiliul Județean.

Iulian Popescu crede că măsurile de austeritate și reducere a cheltuielilor ar putea fi luate și la vârful administrației județene și locale. Fostul prefect al județului Gorj consideră că ar trebui redus numărul de subprefecți, viceprimari și vicepreședinți de la Consiliul Județean. În opinia sa, ar trebui să dispară și primăriile comunelor care întâmpină probleme cu asigurarea salariilor angajaților.

 “Eu sunt de acord cu reforme majore, structurale, dar bine gândite, nu făcute pe genunchi, pe cifre, sunt de acord cu anumite reorganizări administrative în teritoriu, cu fuziuni sau desființări de instituții publice la nivel central, sunt de acord cu desființarea multor posturi și sunt lucruri simple. Vă spun iar din experiență, vin de la Prefectură, am fost prefectul judeţului Gorj pentru 10 luni, sincer, instituția asta, și oriunde, indiferent cât de mic sau de mare este județul, nu are nevoie de 2 subprefecți, cum la fel nu este nevoie de 2 viceprimari în Târgu-Jiu sau și în alte localități care, conform Codului Administrativ, au 2 viceprimari, nu este nevoie de 2 vicepreședinți la Consiliul Județean. Asta înseamnă oameni, consilieri, cabinet, șoferi, nu e nevoie, pur și simplu, încurcă mai mult. Acestea sunt măsurile concrete care ar putea fi luate, până la lucrurile acelea mai discutabile. De exemplu, ce înseamnă să fuzionezi anumite localități, să crești numărul minim de populație pentru a exista un concept de comună, pentru că sunt comune care n-au nici 27 de locuitori într-un sat și există această entitate. Nu-și mai au sensul și pentru ăsta evident că trebuie gândit un lucru calculat pe costuri ca și confortul cetățeanului să ajungă în contact cu administrația și cu tot ce are nevoie în termenul cel mai scurt. O comună nu poate să existe, dacă nu poate să-și plătească salariile minime pentru ce are, primar, consilier, secretar, urbanism. Păi de câți oameni e nevoie să plătească taxe și impozite minime ca să poți să ții în spate măcar costul ca o primărie să funcționeze. Dacă tu, ca și comună, comunitate, nu îți permiți să plătești acest cost minim, înseamnă că nu ai de ce să funcționezi”, a precizat liderul PNL Târgu-Jiu.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button