Știri

Accesul spre comuna Dănești dinspre strada Ana Ipătescu va fi BLOCAT. Ce se va întâmpla

Trecerea peste calea ferată de pe strada Ana Ipătescu din Târgu-Jiu spre comuna Dănești va intra în reabilitare.

Investiția de reabilitare a trecerii peste calea ferată de pe strada Ana Ipătescu spre comuna Dănești se va realiza de societatea Edilitara cu bani alocați de conducerea Căilor Ferate Române, potrivit primarului Târgu-Jiului, Marcel Romanescu. După ce vor fi demarate lucrările circulația rutieră peste calea ferată va fi blocată. Pentru a ajunge în comuna Dănești oamenii vor trebui să meargă pe varianta ocolitoare din zona Avicola prin satul Botorogi.

“Prin finanțarea asigurată de către reprezentanții Căilor Ferate Române reabilităm și cea de-a doua trecere de cale ferată de pe Ana Ipătescu, de la acel pod pe care l-am reparat în perioada trecută spre Dănești. Este un tronson de cale ferată extrem de tranzitată de către cetățenii care merg către Dănești și vin dinspre Dănești către Târgu-Jiu. Am considerat că e bine să facem această investiție acum, în perioada în care, totuși, numărul de mașini care ajung și pleacă din Târgu-Jiu este mai mic. Este o perioadă de concedii și toate investițiile pe care le realizăm, încercăm să le facem în această perioadă. (..). Din discuțiile pe care le-am avut cu reprezentanții Căilor Ferate Române, se blochează accesul spre Dănești pe acestă zonă și se merge pe zona Botorogi, pe Mărgăritarului, de la Romanești, în stânga, Botorogi, Avicola și, ulterior, se intră prin comuna Dănești și se ajunge în această locație pentru ca lucrările să se poată desfășura în câteva zile”, a conchis primarul Târgu-Jiului.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button