News

A murit unul dintre cei mai mari medici din țară!

Comunitatea medicală din România este în doliu după pierderea prof. univ. dr. Doru-Mihai Anastasiu, un nume de referință în obstetrică-ginecologie și un mentor de excepție pentru generații întregi de medici. S-a stins la vârsta de 76 de ani, lăsând în urmă o moștenire de neprețuit în medicina românească, 

“Cu profundă tristețe, anunțăm trecerea în neființă a domnului prof. univ. dr. Doru-Mihai Anastasiu, medic primar obstetrică-ginecologie, fost decan al Facultății de Medicină din cadrul UMF „Victor Babeș” Timișoara și șef al Clinicii Universitare de Obstetrică-Ginecologie „Bega”. Un profesionist desăvârșit, un dascăl dedicat și un model pentru generații întregi de medici, domnul profesor a lăsat o amprentă profundă în lumea medicală și în inimile tuturor celor care l-au cunoscut. Prin devotamentul său, a adus alinare miilor de pacienți și a contribuit semnificativ la dezvoltarea obstetricii și ginecologiei în România. Plecarea sa reprezintă o pierdere imensă pentru comunitatea medicală și academică. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Sincere condoleanțe familiei și apropiaților!”, au transmis reprezentanții Spitalului Județean din Timișoara.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button