O fetiță de 2 ani din Aninoasa a ajuns la spital după ce un adult a aruncat benzină pe foc!
Patru persoane, printre care și o fetiță de doi ani, au ajuns la Spitalul de Urgență Petroșani. În imobilul în care se aflau acestea, din orașul Aninoasa, județul Hunedoara, a izbucnit un incendiu. 30 de persoane, locatari ai imobilului respectiv, s-au autoevacuat.
Mai multe mașini de pompieri, dar și ambulanțe și echipaje SMURD au ajuns la locul intervenției. Este vorba despre un apartament dintr-o clădire de tip colonie. Focul a fost lichidat în scurt timp, iar victimele au primit primul ajutor la fața locului.
”La locul intervenției s-au deplasat două autospeciale de lucru cu apă și spumă și două ambulanțe SMURD. Au ajuns la locul intervenției și au constatat că într-o clădire de colonie, la parterul clădirii, un apartament a fost cuprins de incendiu, iar din informații și din cele constatate, un număr de patru persoane au suferit arsuri al nivelul membrelor inferioare, membrelor superioare și au fost transportate la UPU Petroșani de cele două ambulanțe SMURD și o ambulanță SAJ”, a declarat căpitan Nicușor Daj, locțiitor comandant Detașament Petroșani.
Unul dintre adulți a aruncat benzină peste focul aprins într-un godin. Locuința este una socială, din patrimoniul primăriei. Fetița de doi ani, care are arsuri de gradele doi și trei pe mâini, picioare, dar și la nivelul feței, este cel mai grav. Aceasta a rămas internată la Spitalul de Urgență Petroșani.
Sursa: gddhd.ro