NewsȘtiri

A apărut filmulețul cu sticlele de bere de la ședința Consiliului Local Bumbești Jiu: „ Mie mi se produce o stare de panică”


La sfârșitul anului 2022 pe internet a fost publicată o fotografie realizată la una din ședințele Consiliului Local din orașul Bumbești Jiu. În fotografie apar mai multe sticle cu suc și bere.

La acea vreme primarul orașului Bumbești Jiu, Constantin Bobaru, a declarat că ședința se desfășurase în data de 27 decembrie 2022 de Sfântul Ștefan și că berile reprezentau o mică atenție din partea unui coleg. Primarul a mai transmis atunci, că ajunsese la ședință după ce sticlele fuseseră aranjate pe masă și din politețe nu a cerut ca acestea să fie strânse.

Astăzi filmulețul cu celebrele sticle de bere a fost publicat de un cetățean din Bumbești Jiu, însoțit de mesajul: „ Ședința Consiliului local Bumbesti-Jiu cu BERE ALCOOLICĂ printre proiectele de hotărâre. PS. De asta nu se publică ședințele. Mai lipsesc micii”, a transmis Cosmin Beregan.

„Mie mi se produce o stare de panică la aceste țipete, ridicări de ton”, spune primarul Constantin Bobaru pe filmuleț.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button