Eveniment

Biciclist găsit prăbușit în mijlocul străzii, în zona pasarelei din Târgu Jiu! FOTO

În această dimineață, la ora 07.20, pe timpul deplasării către domiciliu după terminarea serviciului, doi jandarmi gorjeni au observat în zona pasarelei din municipiul Târgu-Jiu, în mijlocul străzii, o persoană căzută de pe bicicletă.

„Cei doi jandarmi au oprit mașina, s-au apropiat de persoana căzută pe carosabil, au observat că era conștientă, prezenta urme de lovituri la cap și a transmis că i-a venit rău, s-a dezechilibrat și a căzut cu bicicleta.
Au apelat SNUAU 112 pentru a solicita sprijin medical și au stat lângă victimă, asigurând locul, până la sosirea unui echipaj SMURD care după acordarea de îngrijiri medicale l-a transportat la spital.
Felicitări colegilor noștri pentru profesionalismul de care au dat dovadă, intervenția eficientă într-o situație de urgență și sprijinul acordat persoanei.

În situații similare, recomandăm persoanelor să solicite imediat sprijinul echipelor de intervenție specializate oferind detaliile observate, să semnalizeze locul pentru a fi vizibil pentru alți conducători auto, să comunice permanent cu persoana care are nevoie de sprijin, să aștepte echipajul medical”, a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Gorj. 

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button