Localitatea în care se află cea mai urâtă gară din țara noastră
În comuna Frumușița, din județul Galați, se află o gară care odinioară era o adevărată bijuterie arhitecturală. Astăzi, acest edificiu-monument istoric este doar o umbră a trecutului său glorios. Gara, construită în 1895 și inclusă în lista monumentelor istorice în 1992, este o ruină completă, fără acoperiș, fără geamuri și cu pereții în pericol de prăbușire. Declasarea clădirii a fost solicitată de CFR, dar aceasta continuă să fie pe lista patrimoniului național, în ciuda stării sale deplorabile.
Din 2010, odată cu închirierea liniei Galați-Bârlad către un operator privat, clădirea nu a mai fost utilizată pentru activități feroviare, fiind abandonată. Grinzile metalice, dușumelele și tâmplăria au fost furate, acoperișul și geamurile nu mai există, iar pereții stau să cadă.
De-a lungul anilor, autoritățile au făcut numeroase sesizări către CFR pentru a interveni, însă singura măsură luată a fost instalarea unui gard din plasă pentru a împiedica accesul localnicilor. Iar mai apoi, în încercarea de a evita costurile de întreținere, CFR a solicitat declasarea imobilului.
„Întrucât clădirea nu a mai prezentat interes și în consecință nu au mai putut fi justificate cheltuieli de întreținere pentru o clădire care nu mai este utilizată, în anul 2010, Sucursala Regională CF Galați a solicitat Direcției Județene pentru Cultură declanșarea procedurii de declasare monumentului istoric cu denumirea de Ansamblul Gării Frumuşiţa înscris în LMI ediţia 2004 la poz.186, ansamblu care cuprindea magazie cereale, magazia de mărfuri şi staţia de călători gară”, explică reprezentanții CFR.
Cu toate acestea, solicitările de declasare a clădirii au fost respinse de Comisia Națională a Monumentelor Istorice și de Curtea de Apel Galați, clădirea rămânând un bun izolat, fără interes public sau turistic. În 2022, CFR a încercat să transfere proprietatea către autoritățile locale, însă răspunsurile au fost negative. Așa că până în prezent reabilitarea monumentului istoric pare improbabilă, iar gara din Frumușița rămâne un simbol al nepăsării.