
Fiica profesoarei Elena Roată care a murit astăzi în timp ce se afla la o terasă din centrul municipiului, a transmis un mesaj pe pagina personală de socializare. Trupul neînsuflețit al profesoarei de la CNTV va fi depus la Capela Cimitirului Municipal Târgu Jiu, iar înmormântarea va avea loc joi începând cu ora 12:00.
„Iubitorii de cuvinte nu pier niciodată. Și, totuși, vine un moment în care se rupe ceva din noi.
Revederea cu mami va fi începând de mâine, miercuri, după ora prânzului, la Capela Cimitirului Municipal Târgu-Jiu. Înmormântarea – joi, ora 12, la același cimitir” a transmis Alexandra Roată.