Zi tristă la Scoarța: Andrei, copilul mort la UPU Târgu Jiu, condus astăzi pe ultimul drum!
Astăzi, Andrei, adolescentul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma unei peritonite neoperate la timp a fost condus pe ultimul drum. Băiatul s-a stins pe patul de spital de la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu în timp ce aștepta ca o ambulanță să vină de la Dolj, pentru a-l transfera la un spital din Craiova.
Ceremonia de înmormântare a avut loc în comuna Scoarța, satul natal al băiatului.
Familia, prietenii și localnicii, profund îndurerați, s-au adunat să-și ia rămas bun de la tânărul care a plecat mult prea devreme. Sora lui Andrei, cea care l-a crescut după pierderea părinților, a fost copleșită de durere.
Tragedia a stârnit emoție și indignare în întreaga țară și toată lumea așteaptă ca autoritățile competente. Ancheta în acest caz este în desfășurare, iar familia așteaptă răspunsuri care să aducă măcar o parte din alinare.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!