Elena Roată era profesor la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu, avea 60 de ani și și-a pus toată viața în slujba învățământului și a culturii. Conform martorilor prezenți în centrul Municipiului Târgu Jiu aceasta se afla împreună cu soțul său la o terasă unde servea ceva de băut când dintr-o dată i s-a făcut rău și pur și simplu s-a prăbușit la pământ. La fața locului au ajuns imediat echipaje medicale ale SMURD și Ambulanței Gorj, care au efectuat manevre de resuscitare, însă, din păcate, n-au reușit să-i salveze viața apreciatului profesor.
Pe pagina CNTV a fost publicată o imagine de doliu cu profesoara Elena Roată. Sute de comentarii de condoleanțe de la foști elevi, profesori și nu numai au fost publicate pe pagina de socializare a CNTV: „ Încă nu pot sa cred ca e adevărat… Doamna Profesoară Elena Roată s-a stins… Îmi pare nespus de rău. Lumea a pierdut un OM extraordinar de valoros. Eu am avut șansa de a cunoaște-o. EA m-a ajutat enorm și mi-a fost alături cu gânduri frumoase și sfaturi prețioase. Un profesor dedicat, o mama iubitoare, o prietenă adevărată, un OM. Va păstrez în inima mea, pentru veșnicie” , „ Doamne, ce pierdere! Flacăra care ardea atâta de frumos , s-a stins pentru totdeauna! Sa aveți drum lin și odihna veșnica! Dumnezeu sa va așeze în Împărăția Lui!”, „Cuvintele și lacrimile sunt insuficiente pentru a exprima durerea și golul imens din sufletul fiecăruia dintre noi cei ce am cunoscut pe Doamna profesor Elena Roată, un om minunat, un dascăl de excepție, un om de cultură ce făcea totul cu o dăruire totală. De astăzi cultura și școala gorjeană sunt mai sărace. Drum lin printre îngeri draga noastră Doamna Elena Roată! Sincere Condoleanțe familiei și multe putere pentru a putea face fata acestei mari pierderi” , sunt doar câteva din comentariile postate de internauți.