Societate

Deputat de Gorj, dat afară din partidul în care tocmai ce intrase

Deputatul de Gorj Gheorghe Pecingină a fost dat afară din Partidul DREPT în care tocmai ce intrase.

Fostul europarlamentar Vlad Gheorghe a anunțat că au fost excluși din Partidul DREPT cinci dintre cei zece deputați, care s-au afiliat în urmă cu două săptămâni. Au fost excluși din partid deputații Gheba Daniel Sorin (ex-AUR), Daniel Florea (ex-PSD), Liviu Ioan Balint (ex-PNL), Gheorghe Pecingină (ex-PNL) și Florică Ică Calotă (ex-PNL).

” Așa cum v-am promis, DREPT nu (mai) are niciun deputat afiliat care să fi trecut pe la partidele clasice. Actele sunt făcute încă de lunea trecută, decizia de „despărțire” este comunicată. Oricât se chinuie unii să mă scoată traseist și mincinos, realitatea e una singură: partidul DREPT este singura entitate juridică, de la Revoluție încoace, ce a reușit să spargă monopolul partidelor clasice. În doar o zi a devenit partid parlamentar, obținând oameni în secțiile de vot care să păzească voturile voastre. E un succes uriaș, o lovitură fulger care a îngenunchiat sistemul. Peste noapte, PSD PNL și amicii au avut un șoc să vadă că nu mai au monopol pe secțiile de vot”, a anunțat Vlad Gheorghe.

Ce spune Pecingină.

Gheorghe Pecingină afirmă că nu regretă că a sprijinit noua formațiune politică. Deputatul susține că nu duce lipsă de oferte din partea altor formațiuni politice. Anunță, însă, că nu va candida la alegerile parlamentare din 1 decembrie.

“Acum, fac ce am făcut dintotdeauna, o să fac politică. O să ajut acolo unde se dorește ajutorul meu, există muncă și există oameni care au nevoie de ajutorul meu și aștept noul proiect pentru 2024. Nu voi candida la parlamentare. Mă voi implica în campanii, dar nu pe postul de candidat. Am oferte din partea altor formațiuni politice, dar nu iau în calcul, pentru că nu e obiectivul meu în 2024. Nu trebuie să fii neapărat parlamentar ca să faci jocul, poți să fii parlamentar doar ca să bifezi această poziție”, a precizat parlamentarul de Gorj.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button