Societate

Roșca: Și dacă vin cu armata lui Putin, nu ne vor opri

Președintele Sindicatului Liber de la Cariera Roșiuța, Nelu Roșca, le cere și politicienilor din Gorj să ia atitudine pentru rezolvarea problemelor Complexului Energetic Oltenia și prelungirea vieții energiei pe cărbune.

Nelu Roșca consideră că premierul României trebuie să instituie stare de urgență în sistemul energetic național. Liderii Federațiilor Mine Energie și Univers au făcut o adresă în acest sens pe care i-au trimis-o lui Nicolae Ciucă. Liderul Sindicatului Liber de la Cariera Roșiuța le cere și parlamentarilor de Gorj să se implice în rezolvarea problemelor cu care se confruntă Complexul Energetic Oltenia. “Solicit oamenilor politici să ia atitudine. Datorită mandatului de parlamentar pe care l-au obținut pot lua atitudine. Pot emite opinii în Parlamentul României pentru a se institui stare de urgență în sistemul energetic național. Această stare de urgență poate îndrepta lucrurile pe ultima sută de metri, pentru ca, la iarnă, românii să nu sufere. Avem o grămadă de probleme pe care dorim să le discutăm la întâlnirea cu premierul. Am luat atitudine după ce am văzut că în Europa se iau decizii privind energia pe cărbune, iar la noi se stagnează, pur și simplu nu îi interesează. La Roșiuța, nu ne vom opri cu nimic. Și dacă vor veni cu armata lui Putin, nu ne vor opri, nu vor ține intimidările! Să trateze cu seriozitate solicitările noastre. Să nu se joace”, a conchis Nelu Roșca.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button