Știri
Fiica șefului Inspectoratului Școlar Județean Gorj, singura elevă cu media 10 la Evaluarea Națională!
Fiica șefului Inspectoratului Școlar Județean, Diana Mihaela Istrate, este singurul elev din județul Gorj care a luat media 10 la Evaluarea Națională, după finalizarea contestațiilor. Eleva a absolvit cursurile în cadrul Școlii Gimnaziale „Sfântul Nicolae” din Târgu Jiu.
Diana fusese notată la limba și literatura română cu nota 10, iar la matematică cu nota de 9,90 însă după depunerea contestației acesta a obținut 10.
Marți, au fost publicate și rezultatele finale la Evaluarea Națională, cele de după contestații. Gorjul se situează pe locul 11 la nivel național, cu un procent de promovabilitate de 75,44%.