Prognoza meteo lunară: Când scăpăm de ploi, seceta se întoarce!
Meteorologii anunţă temperaturi normale sau peste cele obişnuite, în următoarele 4 săptămâni. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza pentru perioada 13 mai - 10 iunie.
Prognoza meteo săptămâna 13 – 20 mai
Mediile valorilor termice vor fi uşor mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă în regiunile vestice şi uşor mai coborâte în cele sudice şi estice. În restul teritoriului, temperatura medie a aerului se va situa în jurul mediilor multianuale. Cantităţile de precipitaţii vor fi în general deficitare în cea mai mare parte a ţării.
Prognoza meteo săptămâna 20 – 27 mai
Temperatura medie a aerului se va situa în jurul celei specifice pentru această perioadă la nivelul întregii ţări. Cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă în cea mai mare parte a ţării.
Prognoza meteo săptămâna 27 mai – 3 iunie
Temperatura medie a aerului va avea valori în general apropiate de mediile multianuale în toată ţara. Cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele specifice pentru această perioadă în majoritatea regiunilor, posibil uşor deficitare în vestul teritoriului.
Prognoza meteo săptămâna 3 – 10 iunie
Mediile valorilor termice se vor situa uşor peste normele climatologice ale perioadei la nivelul întregii ţări. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval în cea mai mare parte a ţării, posibil uşor deficitar în regiunile sud-vestice.
Florinela Georgescu, ANM: Așteptăm ca episodul de instabilitate să se mai prelungească
Vremea se va menține instabilă în zilele viitoare, însă vor fi diferențe de la o zi la alta în privința intensității fenomenelor și a ariilor afectate, a declarat directoarea executivă a ANM, Florinela Georgescu „Vremea se va menține instabilă în zilele viitoare, însă vor fi diferențe de la o zi la alta în privința intensității fenomenelor și a ariilor afectate (…). Mâine, deși în diminuare, vor mai fi manifestări de instabilitate tot mai degrabă în partea de vest, sud-vest a teritoriului, urmând ca ziua de sâmbătă să aducă o ameliorare din acest punct de vedere. Duminică, însă, din nou posibil averse pe arii destul de extinse”, a declarat directoarea executivă a ANM.