Ce pensie va avea Klaus Iohannis
Președintele Federației Naționale Sindicale Alma Mater, Anton Hadăr, a declarat miercuri, 1 mai, la Digi24, că din calcule reiese că pensia lui Klaus Iohannis va fi de aproximativ 8.500 de lei lunar, fără indemnizația pe care o va încasa după ce își va încheia mandatul de șef al statului.
„Cred că va lua puțin peste 100 puncte, asta înseamnă vreo 8.500 lei. Nu va prinde cinci cifre, va fi un număr format din patru cifre, ca să zic așa, pentru că în anii de predare, la început de drum, până s-a titularizat, a avut salariu foarte mic. Salariile erau atunci foarte mici în educație. Nici în zona primăriei nu s-a câștigat prea bine o perioadă, azi se câștigă mai bine”, a afirmat Anton Hadăr.
„Dacă nu era președinția, cred că ar fi ieșit cu o pensie mică, de 5-6.000 ca profesor de liceu, chiar și în situația în care ar fi rămas inspector”, a adăugat el.