Vești bune pentru sutele de mii de păgubiți RCA ai Euroins și City Insurance
Sutele de mii de păgubiți din falimentele Euroins și City Insurance vor beneficia de plata mult mai rapidă a despăgubirilor, în viitorul apropiat.
Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA), instituția care se ocupă despăgubirea creditorilor de asigurări, va putea accesa, în premieră, credite bancare, pentru a plăti mai rapid daunele. În plus, procedura de instrumentare a dosarelor va fi externalizată către asigurători sau firme specializate, având în vedere că personalul FGA este mult subdimensionat raportat la numărul de dosare pe care îl gestionează în acest moment.
“Este o dublă problemă. Dar, da, este o problemă operațională… Este o responsabilitate nu numai a FGA ci a tuturor celor implicați, inclusiv a noastră, de a găsi soluții pentru ca termenul de plată pentru cei care au fost victimele unui eveniment rutier și care au fost beneficiarii unei polițe RCA să fie unul rezonabil.”, a declarat, pentru Economica, Sorin Mititelu, vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) pentru sectorul asigurărilor.