News

Un trapper a fost reținut după ce și-a agresat iubita și i-a smuls o unghie

Trapperul Yakki, al cărui nume real este Duțoniu Mihai Denis, a fost reținut pentru 24 de ore după ce și-ar fi agresat fizic iubita și ar fi distrus bunuri din locuința celor doi în urma unui conflict.

Un vecin a sunat la 112 să anunțe că se aud țipete de femeie pe casa scării, iar polițiștii ajunși la fața locului au luat legătura cu iubita trapperului, Bâgu Anne Mary. Aceasta le-a spus că a fost agresată fizic de Yakki în urma unui conflict izbucnit pe fondul geloziei. Trapperul a lovit-o cu palmele peste față pe iubita lui și a distrus mai multe bunuri din locuință. Speriată, partenera sa a fugit la o vecină din bloc și s-a refugiat în dormitorul acesteia. Yakki a urmărit-o, a spart ușa vecinei și a bătut-o din nou pe tânără, lovind-o cu piciorul.

Potrivit surselor Știrilor ProTV, Bâgu Anne Mary ar mai fi fost agresată fizic de către iubit și luni, 18 decembrie, când Yakki i-a smuls o unghie de la mână. Tânăra a fost examinată medico-legal, stabilindu-se că prezintă leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu un corp dur și necesită pentru vindecare 7-8 zile îngrijiri medicale.

Sursa: Știrile ProTV

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button