Ce sume uriașe pot câștiga foștii mineri după procesele cu Casa de Pensii
Președintele Federației Naționale a Muncii, Constantin Crețan, susține că foștii mineri pot câștiga câte 20.000-30.000 de lei în urma proceselor pe tema recalculării pensiilor.
Federația Națională a Muncii a contractat o casă de avocatură pentru a-i reprezenta pe minerii care sunt nemulțumiți de cuantumul pensiilor primite după zeci de ani de muncă în condiții grele în cariere și termocentrale. Avocații au început să câștige primele procese pe tema recalculării pensiilor. Potrivit președintelui FNM, Constantin Crețan, până acum, au fost date 10 sentințe favorabile foștilor mineri. “Am obținut decizii favorabile, dar vom merge mai departe pentru faptul că vom cere justiției să aplice rata inflației și vom cere pe total bruturi să se dea banii pe ultimii 3 ani de zile, că așa prevede legislația, nu putem cere mai mult de 3 ani. E vorba de sume colosale pe care o să trebuiască să le plătească Casa de Pensii în procesele cu noi. Sunt sume foarte mari în posesia cărora oamenii pot intra, dar vom lua de la prefecturi rata inflației actualizată pe fiecare lună pe ultimii 3 ani și nu ne vom opri aici privitor la daunele pe care trebuie să le plătească Casele de Pensii. Gândiți-vă că în Valea Jiului avem peste 4800 de procese, foștii pensionari mineri, tot ce au acționat în instanță și au câștig de cauză pe total bruturi. Pe aceste procese avem 10 sentințe care, bine, au variante de recurs către Curtea de Apel, dar le dă câștig de cauză la fond. Nu e vorba doar de foști mineri. Vorbim și de actualii mineri, pentru că avem procese în instanță în care li s-a refuzat pensionarea. Aici, vom cere daune Caselor de Pensii, pentru că oamenii trebuiau să fie pensionați și n-au fost pensionați pe Legea 197, Casa de Pensii refuzând să pună legea în aplicare. Deci, s-a făcut un calcul economic și pe total bruturi, luăm o medie, oamenii pot să câștige până la 20000-30000 de lei, pentru că vine plata pe 3 ani de zile pe total bruturi, în funcție de fiecare cât are pensia de mare”, a conchis sindicalistul.