Au scăpat de desființare. Ce instituții din Târgu-Jiu au fost la un pas de dispariție
Clubul Sportiv Municipal și Centrul de Cultură “Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu au scăpat de desființare.
Clubul Sportiv Municipal și Centrul de Cultură “Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu au fost vizate, în primă fază, de noile măsuri de austeritate propuse de Guvernul Ciolacu, pentru că au sub 50 de angajați. Potrivit primarului Marcel Romanescu, Asociația Municipiilor din România a adus amendamente la proiectul de ordonanță de urgență și s-a decis ca centrele de cultură și cluburile sportive să nu fie afectate de pachetul fiscal. Edilul municipiului vrea să vadă, acum, forma finală a ordonanței austerității. “Vrem să vedem forma finală, pentru că au fost foarte multe discuții. Asociația Municipiilor din România a adus amendamente la proiectul de ordonanță de urgență. Știți foarte bine că, la început, se discuta despre faptul că vor fi desființate toate direcțiile cu personalitate juridică care au sub 50 de angajați. La noi erau în discuție două entități extrem de importante Clubul Sportiv Municipal și Centrul de Cultură “Constantin Brâncuși”. Asociația Municipiilor din România a adus amendamente la proiectul de ordonanță de urgență și s-a decis ca centrele de cultură și cluburile sportive să nu fie afectate de pachetul fiscal”, spune Marcel Romanescu.