Politică

Primarul Târgu-Jiului: Dreapta va avea o perioadă neagră, în următorii 8 ani

Primarul Târgu-Jiului, Marcel Romanescu, este convins că partidele de dreapta nu vor mai câștiga, în următorii ani, alegerile în municipiu sau în județul Gorj.

Marcel Romanescu crede că Partidul Social Democrat va câștiga alegerile europarlamentare la Târgu-Jiu, dacă se va organiza impecabil. Primarul municipiului anunță că, în următoarele luni, vor mai veni încă 300-400 de susținători de-ai săi în PSD Gorj. Marcel Romanescu este convins că partidele de dreapta nu vor mai câștiga în următorii ani alegerile în municipiu sau în județul Gorj. “Pe lângă cei 300, în perioada lunilor următoare vor mai urma încă 3-400 de oameni, care vor veni și se vor înscrie în Partidul Social Democrat. Contează câți sunt, pentru că alegerile viitoare se vor câștiga, din punctul meu de vedere, pe o organizare impecabilă. Mai ales alegerile unde nu ai candidat din Gorj sau din Târgu-Jiu. Să nu uităm că primele alegeri sunt cele europarlamentare, pe care le vor câștiga doar în condițiile în care vom fi organizați impecabil. Vom câștiga fără probleme alegerile europarlamentare la Târgu-Jiu. Nici nu iau în calcul altă variantă. După părerea mea, ne vom lupta cu AUR-ul. Cred că AUR-ul va fi contracandidatul la alegerile europarlamentare, din tot ceea ce spun analiștii politici. Eu știu, împreună cu Bogdan, cu Adrian și cu ceilalți, ce înseamnă organizarea impecabilă până la nivel de scară de bloc. În acest moment, dreapta în Municipiul Târgu-Jiu și în județul Gorj va avea o perioadă neagră în următorii 8 ani de zile. Pe de-o parte nu se vor putea coagula. Iar, pe de altă parte, prin procentele pe care le au nu vor putea niciodată să destabilizeze Partidul Social Democrat”, spune edilul.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button