Demersuri pentru realizarea unui parc fotovoltaic pe 4 hectare la Târgu-Jiu. Anunțul primarului
Autoritățile locale de la Târgu-Jiu fac demersuri pentru obținerea unei finanțări în vederea realizării unui parc fotovoltaic pe o suprafață de 4 hectare.
Municipalitatea a identificat o suprafață de teren în zona cartierului Ciocârlău pe care ar putea fi realizat un parc fotovoltaic. În apropriere, există un transformator care aparține Transelectrica, ceea ce reprezintă un avantaj pentru demararea investiției acolo. Primarul Marcel Romanescu afirmă că dacă va fi realizat parcul fotovoltaic, factura la iluminatul public ar scădea cu 70%. “Suntem în discuții cu mai multe firme de consultanță, pentru că sunt două mari posibilități de finanțate. Una este pe Ministerul Energiei, unde am putea obține finanțarea necesară, din ce înțeleg eu, tot prin fondul de la PNRR pentru obținerea unui parc care poate să asigure iluminatul public pentru municipiul Târgu-Jiu. Și, aici, ne referim la iluminatul pentru clădirile care aparțin primăriei municipiului Târgu-Jiu și la iluminatul stradal. Din primele evaluări, Târgu-Jiu ar avea nevoie doar de 4 hectare de panouri fotovoltaice, deși noi ne-am asigurat de 7 hectare, dar fiind doar pentru uzul intern, pentru consumul nostru, trebuie să ne dimensionăm, pe baza unei evaluări strict la consumul pe care-l avem și posibilul consum pe care-l vom avea de acum încolo. Cele 4 hectare de teren înseamnă 4 megawați, din ce înțeleg eu, care e consumul pe care-l are municipalitatea. Ar fi un lucru extraordinar, pentru că după reducerea cu aproximativ 50% după instalarea iluminatului pe bază de leduri, ar mai însemna încă o reducere de aproape 70%. De ce 70% și nu 100%? Pentru că, așa cum bine știți, chiar dacă avem independență energetică, trebuie să plătim costurile de transport pentru curentul care circulă în sistemul național. Sunt niște costuri pe care companiile le au. Chiar dacă tu produci energia, transportul se plătește și transportul cu anumite taxe pe care le mai plătești cam duc la 30% din valoarea curentului pe care-l plătim astăzi. Dar oricum ar fi o reducere semnificativă. Locația Ciocârlău a rămas bătută în cuie, ținând contul că acolo avem și un transformator de mare capacitate care ar putea să preia cu costuri extrem de reduse energia produsă în panourile fotovoltaice. Acolo este un transformator care aparține de Transelectrica, de la care trebuie să luăm un aviz pentru a putea injecta energia produsă în sistemul național”, a conchis edilul.