News

Ea este mămica care azi-noapte a omorât 4 muncitori după ce s-a urcat BĂUTĂ la volan!


Adina Iuliana Ghervase, în vârstă de 39 de ani, a făcut un gest de neînţeles. A consumat băuturi alcoolice, iar mai apoi s-a urcat la volan. Nu se ştie ce lucru a condus-o spre această acţiune, însă puţin timp mai târziu urma să i se schimbe viaţa. Ajunsă în Păcurari a pierdut controlul volanului autoturismului marca Alfa Romeo şi a acroșat 4 muncitori de la Citadin SA.

„Accident cu victime multiple în Păcurari în zona AMRS SRL între 2 autoturisme, de unde au rezultat 8 victime, 4 încarcerați. Din păcate, în total sunt 4 morți. Detalii despre persoanele rănite:
Un bărbat cu politrauma preluat de echipaj de Terapie Intensivă Mobilă şi dus la Spitalul Sf. Spiridon cu un posibil şoc hemoragic. A fost internat pe secţia de Chirurgie şi operat.
Șoferița de la volanul autoturismului Alpha Romeo era policontuzionata, încarcerata şi preluată de Echipajul de Prim Ajutor 1. Era stabilă şi a fost dirijată la Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului de Neurochirurgie.
Un bărbat preluat de Serviciul de Ambulanţă Judeţean de tip B2 cu politrauma, traumatism toracic. A fost dirijat la Spitalul Sf. Spiridon şi era stabil.
Un bărbat conștient, în vârstă de 52 ani, cu fracturi la membrele inferioare. Este stabil şi internat la Spitalul Sf. Spiridon.
Incă o victimă, un bărbat care a fost preluat de echipajul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Iaşi de tip C, cu fracturi la membrele inferioare şi contuzii”, a transmis prof. dr. Diana Cimpoeșu, şefa UPU SMURD Iaşi pentru bzi.ro.

„În noaptea de 16 spre 17 iunie a.c., am fost sesizați despre un accident rutier, soldat cu victime omenești, produs pe raza municipiului Iași.

Din cercetările efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că în accident au fost implicate un grup de lucrători care ar fi efectuat lucrări la partea carosabilă și două vehicule, respectiv un autoturism condus de o femeie de 39 de ani și o autoutilitară oprită pe partea carosabilă.

În urma impactului, 4 persoane au decedat, iar alte 4 au fost rănite.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Cercetările sunt continuate”, au transmis reprezentanții IPJ Iași pentru aceeași sursă.

 

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button