News
A murit după ce s-a aruncat de la etajul I al spitalului
Polițiștii din Roman au fost sesizați prin apel 112, miercuri seara, de reprezentantul unui spital cu privire la faptul că un pacient s-ar fi aruncat de la etajul unu al unității. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că este vorba de un bărbat în vârstă de 54 de ani, din Roman, relatează Mediafax. Ulterior, personalul medical a declarat decesul bărbatului. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.