Accident MORTAL: o femeie din Vâlcea a murit sub roțile unui tir! FOTO

Potrivit IPJ Vâlcea, accidentul a avut loc în jurul orei 08:50. ”Poliția Municipiului Drăgășani a fost sesizată prin apel 112, cu privire la faptul că, o femeie se află sub un TIR.
Din primele verificări efectuate s-a constatat faptul că, un bărbat în vârstă de 59 de ani, din Drobeta Turnu-Severin, care conducea un autotren în municipiul Drăgășani, ar fi acroșat o femeie de 55 de ani, în timp ce traversa strada.
În urma impactului a rezultat decesul femeii.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor producerii evenimentului rutier”, au transmis reprezentanții IPJ Vâlcea.
La fața locului a intervenit o autospecială de descarcerare și o autospecială de stingere cu modul de descarcerare.
Persoana era în stare gravă, blocată sub autotren.
Din păcate, după efectuarea manevrelor de descarcerare, medicul de la ambulanta, sosit la fața locului, a fost declarat decesul persoanei, leziunile suferite fiind incompatibile cu viața.
Poliția efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul.





