Societate

Lider din CE Oltenia, despre pensionarea TESA pe Legea nr.197: Normal ar fi să beneficieze

Președintele Cartel Alfa Gorj, Alin Munteanu, consideră că și personalul TESA din cadrul Complexului Energetic Oltenia ar trebui să beneficieze de legea de reducere cu 13 ani a vârstei de pensionare în minerit și energie.

Alin Munteanu este revoltat că unui angajat al ELCFU Motru i-a fost anulată decizia de pensionare în baza Legii nr.197/2021 după două săptămâni de când i-a fost emisă de Casa de Pensii. Președintele Cartel Alfa Gorj acuză că instituțiile statului sunt conduse de lipitori de afișe și nu de specialiști. În opinia sa, și angajații TESA din cadrul CE Oltenia trebuie să beneficieze de reducerea cu 13 ani a vârstei de pensionare. Unii salariați de la birouri au depus deja dosare, însă nu au primit, deocamdată, un răspuns. „Nici nu știu ce să zic. Habar n-am, n-am cuvinte. Nu poți să trimiți un om la pensie, stă 2, 3 luni și după aceea îl chemi înapoi. Asta dă dovadă încă o data că în toate funcțiile pun lipitori de afișe și nu oameni care gândesc. Lipitori de afișe care își bat joc de destinele oamenilor. Din câte știu eu, alte categorii de personal care nu beneficiază de această lege, nu mai sunt, doar cei de la ELCFU, știu că au întâmpinat aceste probleme care din punctul meu de vedere e o greșeală fantastică. Cineva ar trebui să răspundă. Deocamdată, de la TESA nu a ieșit nimeni, dar normal ar fi, din punctul meu de vedere, și TESA ar trebui să beneficieze de aceste condiții, pentru că, până la urmă, toți suntem colegi, toți am depus o muncă pentru compania asta. Cunosc câteva cazuri de la TESA care au depus dosare pentru pensionare pe această lege, dar deocamdată nu au primit răspuns la solicitările lor”, spune liderul sindical.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button