Politică

Liderul PSD Gorj, despre SCHIMBAREA ministrului Energiei. Cine trebuie să ia DECIZIA

Liderul PSD Gorj, deputatul Mihai Weber, spune că numai liderii Partidului Național Liberal pot decide dacă-l schimbă sau nu pe Virgil Popescu din funcția de ministru al Energiei.

Deși nu a răspuns solicitărilor PSD de renegociere a planului de restructurare a CE Oltenia, deputatul Mihai Weber evită să solicite schimbarea ministrului Virgil Popescu. Liderul PSD Gorj speră ca premierul Nicolae Ciucă să formeze, până la urmă, o comisie interministerială care să meargă la Bruxelles să renegocieze planul de restructurare a Complexului Energetic Oltenia. „În ceea ce privește ministrul Energiei, este de la PNL, iar decizia de a schimba un ministru aparține formațiunii respective. Din punctul acesta de vedere, eu nu mă pronunț. Eu am făcut toate demersurile necesare, trimițându-i solicitări, având abordări directe cu ministrul, spunându-i care este situația din Gorj, deși ar fi trebuit să o cunoască. Dar, haideți, să ținem cont de faptul că nu locuiește în Gorj, și poate nu e apropiat de gorjeni așa cum ar fi trebuit să fie de toți oamenii din țară. Sper să-i vină mintea la cap. Cred că datorită presiunilor făcute și discuțiilor avute va iniția un demers (nr. de renegociere a planul de restructurare a CE Oltenia). Am avut discuții și am trimis și o situație primului ministru, care este și președintele PNL și sper că de acolo să plece o decizie de a constitui acea echipă despre care vorbim, o echipă interministerială care să meargă la Bruxelles să discute această problemă”, a conchis Mihai Weber.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button