Eveniment

Numai pe strada primarului gorjean și a fiului sau s-au pus relantoare de viteză! Chiar daca artera rutiera nu e toată asfaltată

Pe strada pe care locuiește Constantin Bobaru, edil de Bumbești Jiu, dar și fiul acestuia, s-au montat de vreo două luni relantoare de viteză. Această investiție nu ar fi ceva ieșit din comun dacă strada ar fi toată asfaltată și dacă aceste limitatoare de viteza s-ar fi amplasat și pe străzile vecine unde sunt tot case și exista cetățeni care cer să se circule în zona limitat pentru a nu se face gălăgie.

Mai mult, dacă ne gândim că în fața școlii gimnaziale din Orașul Bumbești Jiu nu erau astfel de relantoare până acum o săptămână, înțelegeți că investițiile de acest gen se fac cu prioritate doar pentru capii localității și abia apoi pentru prostime.

Pe strada unde locuiește edilul Bobaru sunt doar trei sau patru case, două fiind ale familiei Bobaru, una în fața celeilalte. Practic, relantoarele s-au amplasat în locul unei bariere care ar fi semnalizat că zona este rezidențială și că pe acolo se trece mai rar sau deloc.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button