Amenință că va ataca în instanță planul de restructurare a CE Oltenia
Președintele Federației Naționale a Muncii, Constantin Crețan, amenință că va contesta în instanță planul de restructurare a Complexului Energetic Oltenia
Constantin Crețan se opune realizării investițiilor în parcuri fotovoltaice și grupuri pe gaze la CE Oltenia. Liderul Federației Naționale a Muncii acuză că austriecii de la OMV urmăresc să pună mâna pe sute de hectare de teren în Gorj și pe rezervele de zgură și cenușă de la termocentrale. Liderul sindical amenință că va ataca în instanță planul de restructurare a CE Oltenia, dacă” nu va fi reglementată problema terenurilor”. Mai exact, Constantin Crețan solicită ca acestea să fie redate proprietarilor. “Este normal să atacăm planul de restructurare în instanță pentru că nu poate Complexul Energetic Oltenia, în speță Directoratul, pentru că au luat și o hotărâre în acest sens, de a înstrăina terenurile către OMV Petrom și să devină proprietari. Proprietarii acestor terenuri sunt foștii proprietari, care unii au fost strămutați pe timpul lui Ceaușescu, unora li s-a făcut contract de vânzare-cumpărare între complex și proprietarii de drept, iar unii proprietari sunt înregistrați la Fondul Proprietatea fără a fi despăgubiți vreodată. Deci, aceste terenuri, după ce s-a exploatat rezerva de lignit, în conformitate cu legea, trebuie să revină proprietarilor de drept. Date terenurile către comune, iar primăriile să împartă terenurile după ce s-a refăcut, că au obligația de a reface totul din punct de vedere al mediului, să restituie aceste terenuri proprietarilor. Mai mult decât atât, CEO a investit în refacerea terenurilor, au făcut plantări și împăduriri care au costat miliarde de lei și acum vii să pui fotovoltaice și să facem proprietari austriecii pe 400 de hectare ale oamenilor din zonă care au fost strămutați. Noi, Federația Națională a Muncii, oferim consultanță juridică tuturor proprietarilor de drept care nu au fost despăgubiți și solicităm CEO să răspundă solicitărilor primăriilor din zonă. Sunt afectate 32 de primării, dintre care sunt 64 de sate în tot CEO, în cele 4 județe în care aceste terenuri trebuie să revină de drept proprietarilor”, a conchis liderul FNM.