Societate

Ce se întâmplă cu modernizarea Casei de Cultură a Sindicatelor din Târgu-Jiu

Lucrările de modernizare a Casei de Cultură a Sindicatelor din Târgu-Jiu vor fi scoase, din nou, la licitație.

Primarul Târgu-Jiului, Marcel Romanescu, spune că societatea care a câștigat proiectul de modernizare a casei de cultură nu se mai poate încadra în suma pentru care a licitat, având în vedere explozia prețurilor la materiale de construcții. În aceste condiții, urmează să fie organizată o nouă procedură de licitație pentru execuția lucrărilor în primăvara anului viitor. “E o problemă la casa de cultură și trebuie să recunoaștem că studiul de fezabilitate a fost făcut în 2019-2020. După cum știți, odată cu, mai ales, războiul din Ucraina, prețurile la materialele de construcții au crescut exponenţial. Era normal ca la faza de proiectare care a urmat studiului de fezabilitate, valoarea proiectului, cu modificările pe care le-a stabilit proiectantul să crească substanţial. Iar prin proiectul executat, societatea care a câștigat licitația nu se mai poate încadra în suma pentru care a licitat și, atunci, trebuie urmată o procedură nouă de licitație pentru execuție. Acum, avem proiectul avizat de către Compania Națională de Investiții, ne-a fost și înaintat pentru avizare și urmează, cred că în primăvara anului viitor CNI să scoată din nou la licitație execuția pentru casa de cultură”, spune edilul.

Fondurile pentru modernizarea casei de cultură sunt asigurate.

Marcel Romanescu spune că proiectul de modernizare a Casei de Cultură a Sindicatelor din Târgu-Jiu are finanțarea asigurată de Compania Națională de Investiții. E necesar, însă, un ordin de ministru pentru alocarea fondurilor. “Bugetul este asigurat de către Compania Națională de Investiții în totalitate, dar avem un mare avantaj. În condițiile în care depășeam 40 de milioane de ei, procedura era mai anevoioasă, trebuia să intrăm printr-o hotărâre de guvern. Valoarea proiectului este undeva la 38 de milioane de lei, ceea ce presupune un ordin de ministru, care este mai ușor de obținut decât o hotărâre de guvern și cred că vom obține acest ordin de ministru pentru actualizarea sumei în vederea realizării casei de cultură. Gândiți-vă că ea a fost licitată la 14 milioane de lei și, în momentul de față, după realizarea proiectului a ajuns la 38 de milioane de lei, bani pe care nu vom putea niciodată să-i suportăm doar din bugetul municipiului Târgu-Jiu. Și, atunci, facem demersurile necesare tot către CNI. Mâine, voi fi la doamna președinte Pătrășcoiu în audiență pentru a putea obține această sumă de 38 de milioane de lei în vederea începerii lucrărilor la casa de cultură”, a conchis edilul.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button