Fermierii și comercianții vor fi obligați să își declare toate stocurile de alimente. Cei care nu fac asta riscă amenzi de până la 1.000.000 de lei

Fermierii și comercianții vor fi obligați să își declare toate stocurile de alimente, în caz contrar riscă amenzi de până la 1.000.000 de lei. Măsura va fi aprobată de Guvern în următoarea ședință, prin Ordonanță de Urgență. Trebuie să declare periodic stocurile nu doar cei care au firme în agricultură și creșterea animalelor, cât și cei care dețin depozite, cei care procesează materia primă și cei care o vând. Ordonanța va permite ca Guvernul – prin Ministerul Agriculturii – să știe ce stocuri alimentare avem cât mai aproape de realitate.
Președintele asociației „Clubul Fermierilor”: Noutatea acum constă în extinderea de la producătorii depozitari la comercianți și cadența săptămânală sau ori de câte ori cere Ministerul Agriculturii
„Lucrul acesta exista reglementat și anterior într-o formă. Se aduc îmbunătățiri și se înăspresc pedepesele pentru nerespectarea transmiterii acestor date sau pentru transmiterea lor incorectă. Este o normalitate, de fapt ce se întâmplă prin această Ordonanță. Ce apare nou acum este o extindere de la producători depozitari către comercianți și această cadență săptămânală sau ori de câte ori Ministerul Agriculturii solicită aceste date”, a explicat Florian Ciolacu, președintele asociației „Clubul Fermierilor”.
Fermierii și comercianții vor fi obligați să își declare toate stocurile de alimente. Cei care nu fac asta riscă amenzi de până la 1.000.000 de lei | AUDIO

Fermierii și comercianții vor fi obligați să își declare toate stocurile de alimente, în caz contrar riscă amenzi de până la 1.000.000 de lei. Măsura va fi aprobată de Guvern în următoarea ședință, prin Ordonanță de Urgență. Trebuie să declare periodic stocurile nu doar cei care au firme în agricultură și creșterea animalelor, cât și cei care dețin depozite, cei care procesează materia primă și cei care o vând. Ordonanța va permite ca Guvernul – prin Ministerul Agriculturii – să știe ce stocuri alimentare avem cât mai aproape de realitate.
Președintele asociației „Clubul Fermierilor”: Noutatea acum constă în extinderea de la producătorii depozitari la comercianți și cadența săptămânală sau ori de câte ori cere Ministerul Agriculturii
„Lucrul acesta exista reglementat și anterior într-o formă. Se aduc îmbunătățiri și se înăspresc pedepesele pentru nerespectarea transmiterii acestor date sau pentru transmiterea lor incorectă. Este o normalitate, de fapt ce se întâmplă prin această Ordonanță. Ce apare nou acum este o extindere de la producători depozitari către comercianți și această cadență săptămânală sau ori de câte ori Ministerul Agriculturii solicită aceste date”, a explicat Florian Ciolacu, președintele asociației „Clubul Fermierilor”.
Care este beneficiul unei baze de date cât mai exacte
Când mai apar situații de criză – cum a fost explozia prețului la ulei, spre exemplu – autoritățile vor ști exact cum stam cu stocurile și ce fel de intervenții sunt necesare.
„Ar fi un instrument pus la dispoziție pentru reglaje importante în perioadele mai ales de criză în care dezechilibrul acesta cerere-ofertă poate să conducă la speculații și să fie neîntemeiate. Ele pot fi ușor rejectate. Vezi că ai puține capacități sau nu sunt alimentate pentru că acest sistem trebuie să asigure și o predictibilitate pentru asigurarea cu materie primă a procesatorilor și atunci poți să iei măsuri de intervenție a statului acolo unde este permis”, a mai spus Florian Ciolacu.
Sursa: europafm.ro










