Bătaie mare pe cele 5 posturi de registrator la Spitalul Târgu Jiu! Ce punctaje au obținut candidații
Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu a afișat luni, 2 noiembrie 2026, rezultatele finale ale concursului organizat pentru ocuparea celor cinci posturi de registrator medical debutant. Din cei 96 de candidați înscriși inițial, doar cinci au reușit să obțină un loc, după un concurs cu probe scrise și interviu.
În urma selecției dosarelor, 27 de candidați au fost eliminați. Patru persoane au depus contestații, iar una dintre acestea a fost admisă, astfel că 70 de candidați au rămas în competiție pentru proba scrisă, organizată pe 23 octombrie 2026, la sediul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu.
La examenul scris s-au prezentat 56 de candidați, iar 13 dintre aceștia au fost declarați admiși pentru proba interviului. Toți cei 13 s-au prezentat la interviul din 28 octombrie și au obținut note peste 5. Ulterior, trei candidați au contestat punctajele primite, însă toate contestațiile au fost respinse, notele rămânând neschimbate.
Potrivit rezultatelor finale, primii cinci candidați au obținut următoarele punctaje:
– Locul I – 88,75 puncte: 82,50 la proba scrisă și 95 la interviu;
– Locul al II-lea – 80 de puncte: 95 la proba scrisă și 65 la interviu;
– Locul al III-lea – 72,50 puncte: 65 la proba scrisă și 80 la interviu;
– Locul al IV-lea – 71,25 puncte: 52,50 la proba scrisă și 90 la interviu;
– Locul al V-lea – 67,50 puncte: 60 la proba scrisă și 75 la interviu.
Cei cinci candidați declarați admiși sunt așteptați miercuri, 4 noiembrie 2026, la ședința de repartizare pe posturi. Aceasta va începe la ora 13:00 și va avea loc la sediul administrativ al Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, de pe strada Progresului, nr. 18, în sala de ședințe în care s-a desfășurat și proba interviului.
Cele cinci posturi scoase la concurs sunt pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă. Patru sunt disponibile la Serviciul de Evaluare și Statistică Medicală, iar unul la Fișier Adulți din cadrul Ambulatoriului Integrat.
Pentru ocuparea acestor posturi au fost solicitate studii medii și pregătire în domeniul informatic, fără a fi necesară vechime în muncă, fiind vorba despre posturi de debutant.







