CulturăNews

Gorjul a dus tradițiile românești peste Prut! Sute de oameni au participat la spectacole și ateliere de meșteșuguri în Republica Moldova

Tradițiile românești au prins viață pe scenele din Republica Moldova, grație unui proiect cultural implementat de Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu.

Ediția din 2026 a proiectului „Arta populară și Meșteșugul românesc” s-a încheiat cu succes, după trei zile de spectacole folclorice și ateliere de meșteșuguri tradiționale organizate la Chișinău, Bălți și Ungheni.

Desfășurat în perioada 16–18 octombrie, proiectul a reunit sute de participanți, de la iubitori ai folclorului și artiști până la meșteri populari și reprezentanți ai instituțiilor culturale.

Evenimentele au fost organizate cu finanțarea Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, în parteneriat cu Școala de Arte „Alexei Stârcea” din Chișinău, Direcția Cultură a Primăriei municipiului Bălți și Palatul de Cultură Ungheni.

Pe scenele din cele trei orașe au evoluat ansamblurile folclorice „Maria Lătărețu” și „Roua” din Cloșani, alături de artiști și formații locale.

Publicul s-a bucurat de recitalurile interpreților Carmen Felicia Sarcină, Claudia Dascălu, Elena Balan, Petronela Butnariu și Cornelia Bodescu, precum și de un moment instrumental susținut de Ștefan Popescu, împreună cu cursanții săi, Bianca Birău și Vlad Burciu.

Acompaniamentul orchestral a fost asigurat de Ansamblul Folcloric „Maria Lătărețu”, sub bagheta dirijorului Marcel Parnica.

Fiecare oprire a adus momente artistice specifice. La Chișinău au participat Orchestra de Muzică Populară „Ciuleandra”, Ansamblul coregrafic „Meleag Basarabean” și Ansamblul Etnofolcloric „Crizantema”. La Bălți au urcat pe scenă ansamblurile „Vântuleț”, „Flori de tei”, „Miorița”, „Doinița”, „Altița” și „Strugurașii”, iar la Ungheni publicul a urmărit evoluțiile formațiilor „Struguraș”, „Hora de la Prut”, „Unghenenii”, „Vârsta de Aur” și ale grupului de lăutari.

Un loc important în program l-au ocupat atelierele de meșteșuguri tradiționale românești, coordonate de Florentina Măgureanu, Claudia Drăghescu, Cornelia Bodescu, Gheorghe Cârje și Marian Măgureanu.

Activitățile interactive au oferit participanților ocazia să descopere mai îndeaproape tehnici și îndeletniciri populare, atrăgând interesul oamenilor de toate vârstele.

Prin acest proiect, Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu a contribuit la promovarea patrimoniului cultural imaterial comun, la educația nonformală prin artă și meșteșug și la consolidarea legăturilor culturale dintre românii de pe ambele maluri ale Prutului.

Inițiativa, finanțată de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova, demonstrează că folclorul, muzica și meșteșugurile tradiționale rămân punți importante între comunități și generații.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button