News

Șofer de microbuz școlar, depistat băut la volan

Un șofer care transporta 19 elevi și două cadre didactice a fost depistat sub influența alcoolului, în urma unui control al polițiștilor rutieri din Târgu-Neamț. Bărbatul, în vârstă de 46 de ani, efectua o cursă ocazională pentru vizitarea unor obiective turistice, pe traseul Roman – Târgu-Neamț – Farcașa.

Incidentul s-a petrecut marți, 27 octombrie, în jurul orei 11:23, când polițiștii au oprit microbuzul pe strada 1 Decembrie 1918, în orașul Târgu-Neamț. Verificările au scos la iveală că șoferul consumase alcool înainte de a se urca la volan.

Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,16 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pentru abaterea constatată, conducătorul auto a fost amendat cu 1.946,25 lei, iar dreptul de a conduce i-a fost suspendat pentru o perioadă de 90 de zile.

Pentru ca elevii și cadrele didactice să își poată continua deplasarea în siguranță, transportul a fost preluat de o altă societate.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button