News

Ce diplomă a primit un fost inspector școlar general din Gorj

Un profesor din Târgu Jiu a fost premiat la Gala Excelenței din Oltenia 2026, eveniment dedicat recunoașterii performanțelor și oamenilor care contribuie la dezvoltarea educației.

Evenimentul a fost organizat de Marea Lojă Națională din România, în parteneriat cu Primăria Municipiului Craiova.

Este vorba despre profesorul doctor Justin Sebastian Paralescu, de la Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu Jiu, care s-a numărat printre reprezentanții Gorjului recompensați pentru rezultatele și implicarea lor.

Anunțul a fost făcut de Inspectoratul Școlar Județean Gorj, care a evidențiat importanța muncii, pasiunii și perseverenței în obținerea performanței în educație.

Paralescu a condus în trecut și Inspectoratul Școlar Județean Gorj, din funcția de inspector general. În prezent esee este profesor de matematică la Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu” Târgu Jiu.

Alături de profesorul Justin Sebastian Paralescu, la gală a fost premiat și Mark Ilieș, elev în clasa a VII-a la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu.

Cele două distincții aduc în prim-plan atât performanța elevilor, cât și contribuția cadrelor didactice la formarea noilor generații. Recunoașterea obținută de profesorul gorjean evidențiază rolul dascălilor în promovarea excelenței și în susținerea elevilor care își doresc să obțină rezultate deosebite.

Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Gorj au transmis felicitări celor doi premiați, subliniind că rezultatele și implicarea lor contribuie la promovarea valorii școlii gorjene.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button