Valentina, tânăra găsită moartă într-o valiză aruncată în râul Olt, va fi condusă astăzi pe ultimul drum.
Înmormânarea va avea loc la ora 11:00, la Biserica Sfântul Nicolae de pe stada Gării din Filiaşi.
Între timp, iubitul fetei a fost dat în urmărire de către poliţişti.
Bărbatul, identificat drept Băltățeanu Gheorghe Vlăduț, cu domiciliul în localitatea Mirești, județul Vâlcea, este căutat de autorități pentru punerea în executare a mandatului de arestare preventivă emis miercuri de Tribunalul Vâlcea.
Potrivit informațiilor publicate pe site-ul Poliției Române, acesta este cercetat pentru infracțiunea de omor și a fost dat în urmărire, după ce anchetatorii au stabilit că tânăra de 28 de ani a avut parte de o moarte violentă.
Valentina, originară din Filiași, localitate aflată în apropiere de Țânțăreni, a fost găsită marți, 22 septembrie, într-o valiză care plutea pe râul Olt, în zona barajului de la Ionești. Valiza a fost observată de persoane aflate la pescuit, care au alertat autoritățile după ce au constatat că aceasta era foarte grea.
Anchetatorii au stabilit ulterior că tânăra ar fi murit cu o zi înainte de descoperirea trupului. Necropsia a indicat un șoc traumatic și hemoragic, iar victima prezenta mai multe leziuni traumatice.
În urma percheziției efectuate la domiciliul suspectului au fost descoperite, potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, mai multe pete ce par a fi de sânge pe o saltea despre care anchetatorii susțin că ar fi fost folosită de victimă și suspect.
Procurorii susțin că bărbatul ar fi părăsit România înainte ca trupul Valentinei să fie descoperit în valiză. Acesta este în prezent căutat pentru punerea în executare a mandatului de arestare preventivă.
Cercetările sunt continuate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, împreună cu polițiștii din cadrul IPJ Vâlcea, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs tragedia.






