News

Încă o tragedie în lumea medicală: Un absolvent la Medicină, în vârstă de 25 de ani a murit după un infarct la doar o zi după ce și-a luat licența

Cosmin Nicholas Bodran, un tânăr de doar 25 de ani, originar din Sighetu Marmației, a murit după ce a suferit un infarct. Absolvent al Facultății de Medicină din Timișoara, Cosmin se pregătea să participe, alături de colegii săi, la festivitatea care trebuia să marcheze finalul celor șase ani de studiu. În locul sărbătorii, colegii și profesorii săi au aprins lumânări și au depus flori în memoria lui.


O tragedie a îndoliat comunitatea medicală din Timișoara. Cosmin Nicholas Bodran, în vârstă de 25 de ani, și-a pierdut viața după ce a suferit un infarct, într-un moment în care se afla la finalul unui drum de șase ani dedicat studiului medicinei.

Tânărul, originar din Sighetu Marmației, absolvise Facultatea de Medicină și urma să participe la festivitatea de absolvire alături de colegii cu care împărțise anii de facultate.

Echipajele medicale au intervenit și au început imediat manevrele de resuscitare. Din păcate, în ciuda eforturilor depuse, medicii nu au mai reușit să îl salveze viața.

Vestea morții lui Cosmin a provocat un adevărat șoc în rândul colegilor, profesorilor și prietenilor de la Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara. După șase ani de pregătire pentru profesia în care urma să aibă grijă de viețile altora, tânărul s-a stins înainte de a putea începe acest drum.

În semn de respect și pentru a-i aduce un ultim omagiu, colegi, cadre didactice și apropiați s-au adunat în fața clădirii Medicină 1 din Piața Eftimie Murgu.

În locul în care ar fi trebuit să fie sărbătorită absolvirea, au fost depuse flori și coroane și au fost aprinse zeci de lumânări pentru Cosmin.

Pentru cei care l-au cunoscut, bucuria absolvirii s-a transformat într-o despărțire dureroasă. Colegii săi urmau să marcheze împreună încheierea celor șase ani de facultate, însă au fost nevoiți să își ia rămas-bun de la unul dintre ei.

Cosmin Nicholas Bodran va fi condus pe ultimul drum în zilele următoare.

Potrivit mesajului transmis de un apropiat, vineri, 11 septembrie 2026, de la ora 18:30, va avea loc parastasul, iar sâmbătă, 12 septembrie 2026, la ora 13:00, este programat Oficiul înmormântării, la Capela Greco-Catolică Tisa.

„Cu profundă durere în suflet, vă anunțăm că vineri, 11 septembrie 2026, la ora 18:30, va avea loc Parastasul pentru servu lui Dumnezeu, Cosmin Nicholas”, a transmis apropiatul familiei.

„Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, este mesajul care însoțește anunțul trist al despărțirii de tânărul absolvent.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button