Mașina făcută praf de o tânără în vârstă de 22 de ani!
O tânără de 22 de ani și alte două persoane au fost rănite în această dimineață, în urma unui accident rutier produs la ieșirea din orașul Sângeorz-Băi, pe DN 17D. Mașina în care se aflau cinci persoane a ieșit de pe carosabil, s-a răsturnat parțial și s-a oprit în copacii de pe marginea râului Someș.

Din primele verificări efectuate de polițiști, tânăra de 22 de ani, din Sângeorz-Băi, se afla la volan și, la ieșirea din oraș, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare.
Autoturismul a părăsit partea carosabilă, s-a răsturnat parțial și s-a oprit în copacii de pe malul râului Someș.
În mașină se aflau cinci persoane. Toți ocupanții au reușit să iasă singuri din autoturism înainte de sosirea echipajelor SMURD.
Trei persoane, inclusiv șoferița, au fost rănite. Acestea au primit îngrijiri medicale la fața locului, ulterior fiind transportate la spital.
Polițiștii au testat-o pe șoferiță cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.
„Din primele verificări efectuate la fața locului a reieșit faptul că o tânără de 22 de ani, din Sângeorz-Băi, în timp ce conducea un autoturism, la ieșirea din orașul Sângeorz-Băi ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, ar fi ieșit în afara părții carosabile, oprindu-se în copacii de pe marginea râului Someș”, au transmis reprezentanții IPJ Bistrița-Năsăud.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzei și împrejurărilor în care s-a produs accidentul.





