
O hotărâre pronunțată de Tribunalul Gorj a stârnit controverse după ce magistrații au autorizat căsătoria unei adolescente care a devenit mamă la 15 ani cu bărbatul major cu care are copilul. Decizia vine în contextul în care acesta este cercetat într-un dosar penal în care fata are calitatea de persoană vătămată.
Cazul a ajuns în instanță după ce Judecătoria Motru a respins inițial cererea de autorizare a căsătoriei, apreciind că aceasta nu ar fi în interesul superior al minorei.
Instanța de fond a ținut cont, printre altele, de diferența de vârstă de aproximativ 19 ani dintre cei doi, dar și de faptul că bărbatul era cercetat într-un dosar penal privind o faptă sexuală asupra unui minor.
Decizia a fost contestată, iar Tribunalul Gorj a admis apelul și a schimbat hotărârea primei instanțe.
În motivarea deciziei, magistrații au avut în vedere faptul că cei doi au împreună un copil, precum și dorința adolescentei de a-și crește copilul alături de tatăl acestuia.
Tribunalul a considerat că existența copilului și relația dintre cei doi reprezintă motive suficiente pentru autorizarea căsătoriei. Instanța a ținut cont și de acordul părinților fetei, precum și de faptul că cei doi au declarat că au o relație de mai mulți ani.
În ceea ce privește situația materială, ancheta socială a indicat că bărbatul avea condiții de locuit și obținea venituri din lucrări în construcții. Ulterior, în apel, acesta a făcut dovada că este și angajat cu contract de muncă.
Unul dintre cele mai sensibile aspecte ale cazului este faptul că bărbatul este cercetat penal, iar adolescenta are calitatea de persoană vătămată în acel dosar.
Potrivit motivării citate în postarea care a făcut public cazul, Tribunalul Gorj a apreciat că temerile exprimate de instanța de fond în legătură cu acest dosar au fost exagerate. Magistrații au subliniat că bărbatul se află în libertate și că, în eventualitatea unei condamnări, aceasta nu presupune automat executarea unei pedepse în regim de detenție.
Până la pronunțarea unei hotărâri definitive în dosarul penal, bărbatul beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Tribunalul Gorj a pronunțat decizia la 19 august 2026, autorizând căsătoria dintre adolescenta care între timp a împlinit 16 ani și bărbatul major.





