News

Ministrul Dezvoltării, în Gorj! A inaugurat la Tismana prima creșă construită prin programul „Sfânta Ana”

Moment important pentru orașul Tismana și pentru județul Gorj. Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a fost prezent astăzi, 21 august, la Tismana, unde a inaugurat prima creșă din județ construită prin Programul național de construire creșe „Sfânta Ana”, coordonat de Ministerul Dezvoltării.

Noua creșă are o capacitate de 40 de locuri și este destinată copiilor de vârstă antepreșcolară. Clădirea dispune de patru dormitoare, spații pentru servirea mesei, bucătărie și spălătorie, dar și de zone de joacă atât în interior, cât și în curtea unității.

„Prin inaugurarea acestei creșe, programul derulat de Ministerul Dezvoltării a ajuns la un total de 109 unități pentru antepreșcolari finalizate și la 6.450 de locuri nou-create pentru copiii din întreaga țară, în creșe de stat”, a declarat ministrul dezvoltării, Cseke Attila.

Noua construcție de la Tismana beneficiază și de soluții moderne pentru eficiență energetică. Clădirea respectă standardele nZEB, iar necesarul de energie este asigurat prin intermediul panourilor solare și fotovoltaice.

Pentru încălzirea și răcirea spațiilor sunt utilizate sisteme moderne de ventilație și climatizare, ceea ce transformă noua creșă într-o clădire adaptată cerințelor actuale de eficiență energetică.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button