Maria Constantin traversează una dintre cele mai frumoase perioade din viața sa. Artista a sărbătorit împlinirea a trei ani de la cununia civilă și religioasă cu soțul ei, Robert Stoica, marcând momentul printr-un mesaj emoționant publicat pe rețelele de socializare.
Interpreta de muzică populară, fostă solistă a Ansamblului Artistic Doina Gorjului, a vorbit deschis despre provocările pe care le-au întâmpinat împreună și despre lecțiile învățate în cei trei ani de căsnicie. Potrivit acesteia, secretul unei relații de durată nu este lipsa problemelor, ci alegerea de a rămâne alături unul de celălalt în fiecare zi.
„Au fost trei ani cu zâmbete, provocări, învățare, răbdare și, mai presus de toate, iubire. Am înțeles că o căsnicie frumoasă nu înseamnă perfecțiune, ci doi oameni care aleg, în fiecare zi, să meargă împreună, să se sprijine și să se iubească necondiționat”, a transmis artista.
Maria Constantin i-a mulțumit și soțului său pentru sprijinul oferit, spunând că alături de el se simte iubită, protejată și că își dorește să își petreacă întreaga viață împreună.
Maria Constantin și Robert Stoica și-au oficializat relația în vara anului 2023, după patru ani de relație. Cei doi au ales să facă în aceeași zi cununia civilă și religioasă, iar petrecerea de nuntă a avut loc o lună mai târziu, într-un cadru restrâns, alături de familie și prietenii apropiați.
Artista a mai fost căsătorită în trecut și are un fiu, Codruț, din primul mariaj, însă spune că și-a găsit echilibrul alături de actualul soț, iar aniversarea celor trei ani de căsnicie reprezintă un nou motiv de recunoștință și bucurie.






