
Momente tensionate în Masivul Piatra Craiului, după ce patru turiști au rămas blocați pe versantul de sub Muchia dintre Timbale. Apelul la 112 a fost primit în jurul orei 13:30, iar salvatorii montani din cadrul Serviciului Public Local Salvamont Zărnești au pornit imediat în misiune.
Potrivit salvamontiștilor, cei patru urcau prin Padina lui Călineț, însă, considerând ultima săritoare prea dificilă, au încercat să o ocolească. Decizia i-a dus însă într-o zonă foarte expusă și extrem de periculoasă, de unde nu au mai putut înainta și nici coborî în siguranță.
În timpul discuției telefonice cu turiștii, salvatorii au constatat că aceștia nu aveau asupra lor echipamentul tehnic esențial pentru un astfel de traseu. Le lipseau hamurile, coarda și celelalte materiale de asigurare considerate indispensabile pentru parcurgerea unor trasee alpine de acest nivel.
Intervenția a fost una deosebit de dificilă, iar echipa Salvamont a luat în calcul inclusiv varianta unei intervenții aero. Salvatorii au transportat o cantitate importantă de echipamente tehnice, necesare atât pentru extragerea turiștilor din zona expusă, cât și pentru asigurarea acestora pe parcursul retragerii.
Misiunea s-a încheiat în jurul orei 20:30, când cei patru turiști au fost aduși în siguranță în centrul orașului Zărnești.
La finalul intervenției, salvamontiștii au transmis un nou apel la responsabilitate, subliniind că traseele nemarcate din Parcul Național Piatra Craiului trebuie abordate doar de persoane cu experiență tehnică solidă și cu echipament complet de alpinism.
„În lipsa experienței și a echipamentului adecvat, recomandarea noastră este una simplă: alegeți traseele turistice marcate. Muntele va fi acolo și mâine, iar o decizie prudentă poate face diferența dintre o tură frumoasă și o intervenție de salvare”, au transmis reprezentanții Salvamont Zărnești.
Din fericire, intervenția s-a încheiat fără victime, însă salvatorii avertizează că situația putea avea, foarte ușor, un deznodământ tragic.





