
Traficul a fost îngreunat în această seară pe Calea București din Târgu Jiu, în apropierea Parcului Coloanei fără Sfârșit, după ce trei autoturisme au fost implicate într-un accident rutier soldat, din fericire, doar cu pagube materiale.
Potrivit primelor informații, incidentul s-ar fi produs pe fondul neacordării de prioritate. În coliziune a fost implicat și un Audi negru pe care se putea observa sigla Complexului Energetic Oltenia, aplicată pe portiera șoferului. Deși plăcuțele de înmatriculare ale autoturismului fuseseră îndepărtate, martorii au remarcat imediat însemnele companiei.
Impactul a fost suficient de puternic încât și cel de-al doilea autoturism implicat, un Volkswagen albastru, să sufere avarii serioase în partea din față. În total, trei mașini au fost implicate.
Imaginile surprinse la fața locului arată autoturismele avariate și șoferii care au coborât pentru a evalua pagubele produse în urma impactului.
Din fericire, accidentul nu s-a soldat cu victime, iar evenimentul rutier a fost soluționat fără persoane rănite, fiind înregistrate doar pagube materiale.





