NewsPolitică

Pleacă din PNL la PSD? Anunțul lui Iordache

Au apărut speculații despre o plecare din Partidul Național Liberal la organizația PSD Gorj a deputatului Ion Iordache, schimbat de la șefia PNL Gorj de conducerea centrală.


Ion Iordache
s-a afișat alături de Cosmin Popescu, președintele social-democrat al Consiliului Județean Gorj, la festivalul de la Turceni, de la finalul săptămânii trecute. În acest context, au apărut speculații despre o plecare din Partidul Național Liberal la organizația PSD Gorj. Fostul lider al liberalilor gorjeni anunță că nu ia în calcul o trecere în barca social-democraților și că va rămâne în noul Birou Permanent Județean al PNL Gorj, unde este membru de drept.

Nu mă interesează să discut și să iau un calcul să mă implic în vreo altă formațiune politică. Așa cum am mai spus, intenția mea este să-mi duc până la capăt mandatul cu demnitate și cu respect, și după aceea să fiu un plan secund al politicii. Siguranță, atât timp cât sunt membru al partidului și parlamentar, de drept sunt în BPJ. Dar sunt lucruri mult mai puțin lipsite de importanță acestea. Lucrurile cu adevărat importante sunt ce s-a întâmplat în acest weekend, când oameni din toată țara au venit în Gorj, au descoperit Gorjul, au descoperit tradițiile. S-a vorbit foarte mult despre Brâncuși, s-a vorbit foarte mult despre meșterii populari, despre ce poate să ofere județul nostru. A fost un concurs internațional de sculptură în lemn. Au fost realizate adevărate opere de artă; fiecare sculptor a făcut trei lucrări și avem trei seturi de sculpturi, un set va fi la Consiliul Județean și vor face, probabil, o galerie din ele, unul la Primăria Turceni la fel și unul la Tărâmul cerbilor. Deci, eu cred că este un lucru extraordinar, când din nouă țări ai sculptori care și-au lăsat amprenta, măiestria lor, arta pe care pot să o transpună într-o operă și va fi pusă la dispoziția oamenilor să o viziteze, să se bucure de toate aceste lucruri”, a precizat deputatul.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button