
Bucurie fără margini pentru Patrice Cărăușan, tânăra din Târgu Jiu care a cucerit publicul după participarea la „Survivor România 2026”. La doar câteva săptămâni după spectaculoasa cerere în căsătorie din Cappadocia, gorjeanca și logodnicul ei au dezvăluit că urmează să devină părinți pentru prima dată.
Vestea a fost făcută publică în urmă cu puțin timp, chiar de Patrice, prin intermediul rețelelor sociale. Fotografiile emoționante publicate alături de viitorul ei soț, Alin, au strâns imediat mii de reacții și mesaje de felicitare din partea admiratorilor.
„Now I have two soulmates 🤍✨”, a scris Patrice, completând mesajul cu expresia care a devenit simbolul poveștii lor de dragoste: „29Forever”.
Anunțul vine după ce, în luna iunie, fosta concurentă de la „Survivor România 2026” a fost cerută în căsătorie într-un cadru desprins din basme, în Cappadocia, una dintre cele mai romantice destinații din lume. Atunci, Patrice a mărturisit că a spus „DA” din toată inima, după ce partenerul său a surprins-o cu un moment pe care nu îl va uita niciodată.
Medicul originar din Târgu Jiu a devenit cunoscută la nivel național odată cu participarea sa în celebrul reality-show, unde și-a demonstrat ambiția și determinarea. La 28 de ani, Patrice a lăsat pentru o perioadă activitatea din spitale și clinici pentru aventura din Republica Dominicană, reușind să câștige simpatia telespectatorilor.
Discretă în ceea ce privește viața personală, gorjeanca traversează acum una dintre cele mai frumoase perioade din viața sa. După logodna spectaculoasă și emoțiile trăite în ultimele luni, Patrice și Alin se pregătesc pentru cel mai important rol: acela de părinți.





