News

Clipe de groază pe calea ferată! Doi minori, la un pas de tragedie

Momente dramatice în Gara Băneasa din București, unde doi adolescenți au fost surprinși luni pe calea ferată, într-o zonă în care trenurile circulă cu viteze de până la 160 km/h. Ceferiștii au intervenit de urgență și au reușit cu greu să-i convingă să părăsească locul înainte de producerea unei tragedii.

Potrivit Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, cei doi minori au pătruns fără drept într-o zonă tehnică destinată exclusiv circulației trenurilor și activităților feroviare autorizate, ignorând pericolul uriaș la care se expuneau.

Reprezentanții CFR atrag atenția că un tren aflat în mers nu poate opri instantaneu, iar mecanicul nu are posibilitatea de a evita o persoană aflată pe șine. În astfel de situații, doar câteva secunde pot face diferența dintre viață și moarte.

După avertismente repetate venite din partea impiegatului de mișcare și a persoanelor aflate pe peron, adolescenții au acceptat cu greu să părăsească zona periculoasă. Imaginile surprinse au fost transmise Poliției Transporturi Feroviare, care urmează să ia măsurile legale.

CFR avertizează că accesul neautorizat pe calea ferată nu pune în pericol doar viața celor care intră pe linii, ci poate afecta și circulația trenurilor. Astfel de incidente pot duce la oprirea sau încetinirea garniturilor, verificări suplimentare ale infrastructurii și întârzieri în trafic, cu impact asupra întregului sistem feroviar.

Reprezentanții companiei fac apel la populație, în special la tineri și părinți, să conștientizeze riscurile uriașe ale accesului în zonele feroviare, unde o clipă de neatenție poate avea consecințe fatale.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button