News

Carambol pe DN 72! Șase autovehicule implicate într-un accident. Doi răniți. FOTO 

Un accident rutier de amploare s-a produs joi după-amiază pe Drumul Național 72, între Ploiești și Târgoviște, în județul Prahova.

Șase autovehicule au fost implicate în coliziune, iar două persoane au fost rănite și transportate pentru îngrijiri medicale.

Potrivit primelor informații, accidentul s-a produs în afara localității Ariceștii Rahtivani și a implicat patru autoutilitare și două autoturisme. La volanul vehiculelor se aflau șase bărbați cu vârste cuprinse între 25 și 60 de ani.

În urma impactului, un șofer în vârstă de 43 de ani și o tânără de 24 de ani, pasageră într-unul dintre autoturisme, au fost răniți. Cei doi au fost preluați de echipajele medicale și transportați la spital pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.

Polițiștii au testat toți cei șase conducători auto atât cu aparatul etilotest, cât și pentru depistarea consumului de substanțe psihoactive, iar rezultatele au fost negative.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs carambolul.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button