Locuitorii comunei Roșia de Amaradia care au terenuri puse la dispoziția unității miniere vor intra, începând de vineri, în posesia sumelor cuvenite pentru uzul fruct al acestora. Anunțul a fost făcut joi, 25 iunie, de primarul comunei, Liviu Cotojman.
Acesta a precizat că discuțiile purtate cu reprezentanții Complexului Energetic Oltenia s-au încheiat, iar plata sumelor către proprietari va începe vineri, 26 iunie.
„Am finalizat discuțiile cu CEO referitor la plata uzului fruct pentru terenurile ce sunt puse la dispoziția unității miniere, iar mâine, 26 iunie 2026, la sediul Corbu se distribuie sumele de bani către proprietari”, a transmis primarul Liviu Cotojman.
Potrivit acestuia, beneficiarii sunt așteptați începând cu ora 10:00 la punctul Corbu pentru a-și încasa drepturile bănești.
„Mâine, beneficiarii acestor sume de bani să fie prezenți începând cu orele 10, în punctul Corbu, pentru a-și încasa sumele cuvenite”, a mai precizat Cotojman.
Primarul comunei Roșia de Amaradia a mulțumit conducerii Complexului Energetic Oltenia pentru colaborarea privind soluționarea acestei probleme, așteptată de numeroși proprietari de terenuri afectate de activitatea minieră.
Plata uzului fruct reprezintă o compensare acordată proprietarilor pentru folosirea terenurilor de către unitățile miniere, iar distribuirea sumelor este una dintre cele mai așteptate etape pentru persoanele vizate de activitățile de exploatare din zonă.






