Un grav accident rutier s-a produs sâmbătă noaptea, aproape de miezul nopții, la ieșirea din localitatea Sărata. Patru bărbați au fost implicați în eveniment, iar trei dintre ei au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportați la spital.
La fața locului au intervenit de urgență un echipaj de pompieri, un echipaj de descarcerare și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean, care au acordat primul ajutor victimelor.
În urma evaluării medicale, trei bărbați, cu vârste de 18, 44 și 58 de ani, au fost diagnosticați cu traumatisme craniene și faciale. Aceștia au fost transportați la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
Cea de-a patra victimă, un bărbat, a fost evaluată de echipajele medicale la locul accidentului, însă a refuzat transportul la unitatea medicală.
Potrivit reprezentanților ISU Bistrița-Năsăud, toate cele patru persoane implicate în accident erau conștiente și cooperante în momentul sosirii salvatorilor.
Polițiștii au demarat cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.






