News

Alertă meteo în Gorj! Județul intră în mai puțin de o oră sub COD PORTOCALIU de vreme severă

Gorjul se pregătește pentru un nou episod de vreme extremă! În mai puțin de o oră, județul va intra sub avertizare meteorologică de cod portocaliu, iar meteorologii anunță furtuni puternice, averse torențiale, vijelii și grindină.

Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări de vreme severă pentru mai multe zone din țară, iar Gorjul se află printre județele vizate de fenomene periculoase. Potrivit meteorologilor, sunt așteptate cantități importante de apă într-un timp foarte scurt, intensificări puternice ale vântului și descărcări electrice frecvente.  

Potrivit meteorologilor, vor fi sub Cod portocaliu, de sâmbătă, ora 14:00, până duminică, la ora 10:00, judeţele Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa şi judeţele Gorj şi Prahova, zona de munte, unde vor fi perioade cu averse torenţiale importante cantitativ. În intervale scurte de timp (3 ore) sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi local de 40…60 l/mp şi izolat de 70 l/mp.

Vor fi vizate de atenţionarea Cod galben judeţele Arad, Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Prahova, Giurgiu, Buzău, Ialomiţa, Călăraşi, Ilfov şi municipiul Bucureşti, integral, şi, parţial, Braşov şi Covasna.

Screenshot

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button